duminică, 11 iulie 2010

Amintiri din copilarie...

Au fost odata , ca-n povestile lui Creanga... au fost acele vacante la tara, acolo unde paseam mandri oraseni , palizi si timizi ,si de unde ne intorceam " tarani " aramiti de soarele campului , vioi si nerabdatori sa revenim in vacanta urmatoare .
Bunica se uita in calea noastra , stergandu-si sudoarea de pe fruntea-i incretita. Isi freaca mainile muncite de al ei sort. Ne strangea la piept si lacrimile i se impreunau in barbie de bucuria revederii .
Pe pirostriile din fata casei , fierbea gaina care-si gasea sfarsitul odata cu venirea noastra .
Mamaliga rasufla prin servetul scrobit iar pepenele se racorea in galeata cu apa rece de fantana .
N-am mai regasit gustul acelor mancaruri nicaieri si niciodata .
Bunica ar fi vrut sa stam cu ea sa-i povestim , insa noi o zbugeam direct in batatura , temandu-ne sa nu pierdem nici o clipa din zilele pe care le asteptam un an intreg .
Garla lenesa, paraurile pline de mormoloci si izvoarele cu apa limpede ne asteptau... Nesfarsitele campii pe care zburdam cu gura pana la urechi. Ne intorceam la apus pe ulitele prafuite, cu picioarele pline de nisip.
Erau teribil de frumoase diminetile in care ne trezeam cu razele soarelui pe chip si ieseam sprinteni , desculti prin iarba moale , plina de roua diminetii .
Erau acele vacante in care duceam bunicului la coasa, mancare calda in urcioare de lut si-i tineam de urat pana ne plictiseam de alergatura prin fanul proaspat cosit .
Erau acele vacante in care aratam bunicii cat de harnici eram si-o ajutam sa faca bulion din tarnele de rosii coapte culese pe racoare .
Erau acele vacante , fara telefoane , fara internet , in care ne adunam abia seara de pe drumuri si ne spalam picioarele cu apa rece pe prispa casei.
Erau acele vacante pe care copiii din ziua de azi nu le vor avea niciodata si despre care noi nu o sa avem timp sa le povestim ...

Asculta mai multe audio Muzica

5 comentarii:

otilia spunea...

ahh exact ca in copilaria mea....mia-u dat lacrimile...atat de familiara e povestea.....
mdaaa mi-a atat de dor de timpurile alea...incat as da orice sa ma intorc la bunici,fara griji si fara telefon,internet si alte chestii fara de care acum nu putem sa se imaginam viata,dar despre care atunci nici macar nu banuiam....pacat....kiar imi pare rau de cei care nu au prins acele momente...
foarte frumos...
hugs:*

Andreea Elena Dragomir spunea...

frumos!asta e copilaria adevarata!ma sint o norocoasa ca am trait-o si o traiesc in continuare ,sub o alta forma!:)draguta melodia>:D<

Marina spunea...

Foare frumos...asta da copilarie.Momentele cele mai frumoase ale vietii.
Imi aduc aminte ca la 13 ani ma jucam cu papusile si alergam ca nebuna in ploaie.Acum mai toti sunt pe internet si asculta muzica house.Pacat.

Simple Life spunea...

@ Marina: Intr-adevar... mare pacat! Daca as gasi un argument contra evolutiei tehnologiei cu siguranta acela ar fi distrugerea copilariei! Atat. Nu mai bine! >:D<

dani. spunea...

... minunat!

continua sa faci ceea ce faci!
it delights me a lot!

C.U.!